Membru
Cristian ALEXE are o experiența importantă în domeniul aviației civile din România cu o activitate de cca. 20 de ani. Absolvent al Universității Politehnica din București – Facultatea de Inginerie Aerospațială s-a specializat în activitatea profesională în management aeroportuar cu accent pe siguranța operațiunilor.
Începând cu anul 2008 a deținut importante funcții în cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), compania care administrează aeroporturile capitalei, cu un trafic de pasageri înregistrat în anul 2019 de peste 14 milioane pasageri și cca. 300 mișcări de aeronave pe zi. În prezent ocupă funcția de Director Siguranță Aeroportuară, fiind responsabil de operarea în siguranță a aeronavelor 24/7 și în condiții meteo nefavorabile, fără incidente de natură operațională pe aeroporturile administrate de către CNAB.
Din anul 2017 este administrator al Aeroportului Ștefan cel Mare din Suceava, acceptând provocarea de a gestiona activitatea unui aeroport regional, și având ca obiective eficientizarea activității și creșterea traficului de pasageri în vederea îmbunătățirii conectivității regiunii de Nord-Est a României în context european.
Cristian ALEXE deține numeroase calificări și specializări în domeniul aeronautic de la proiectarea procedurilor de zbor la asigurarea continuității afacerilor și leadership, fiind certificat ca auditor ICAO (International Civil Aviation Organization) în domeniul aeroportuar, calitate în care a fost invitat să participe la activități de audit în aeroporturi de pe 3 continente.