Asociația Administratorilor Independenți marchează 10 ani de impact și lansează noua etapă de dezvoltare prin Board Leadership Program, în parteneriat cu Academia de Studii Economice București
București, 28 octombrie 2025 - Asociația Administratorilor Independenți (AAI) aniversează 10 ani de activitate și anunță direcțiile strategice pentru următorul deceniu, odată cu alegerea noului Consiliu Director și consolidarea parteneriatului academic cu Bucharest Business School (ASE București), prin programul Board Leadership Program (BLP) – primul program integrat de formare pentru administratori independenți din România.
Anul 2025 marchează un moment de referință pentru AAI - un deceniu dedicat consolidării culturii de guvernanță corporativă, educației continue și dezvoltării unei comunități de profesioniști implicați. Această etapă a fost celebrată în 23 octombrie 2025, în cadrul Galei Aniversare „10 Ani de Impact”, eveniment ce a reunit fondatori, membri, parteneri instituționali și lideri din mediul de afaceri.