Noutati

13 Oct 2016

Asociaţia Administratorilor Independenţi a ales un nou Consiliu Director pentru implementarea Etapei de Dezvoltare

Bucureşti, 11 octombrie 2016 – Prin alegerea unui nou Consiliu Director, Asociaţia Administratorilor Independenţi (AAI) ȋşi propune să treacă de la Etapa de Constituire, de început, la Etapa de Dezvoltare.

Noul Consiliu Director al Asociației are un mandat de 2 ani și este format din 5 membri:
Angela Ene – Președinte, Membru Fondator
Ileana Botez – Vice Președinte, Membru de Onoare
Radu Crăciun – Vice Președinte, Membru Fondator
Elena Badea – Vice Președinte
Florentina Șușnea – Vice Președinte

“Decizia alegerii unui nou Consiliu Director, mărit de la 3 la 5 membri, vine ȋn contextul ȋn care Asociația dorește să treacă la Etapa de Dezvoltare, care se traduce prin afilierea internațională, organizarea primei Conferințe Anuale în 2017 și creșterea semnificativa a numărului de membri în 2017”, a declarat preşedintele Asociaţiei Administratorilor Independenţi, Angela Ene.

Asociaţia Administratorilor Independenţi este o asociaţie profesională, fără scop lucrativ, reunind 16 profesionişti, cu peste 15 ani de experiență fiecare, care pe parcursul carierei au activat/activează ca acționari, ca membi ȋn Consilii de Administraţie şi ȋn poziţii de top management ȋn companii din sectorul privat.

Asociaţia Administratorilor Independenţi susţine demersurile Bursei de Valori Bucureşti si ale altor institutii privind creşterea standardelor de guvernanţă corporativă ȋn companiile listate şi isi propune să fie partenerul Bursei pentru promovarea şi implementarea Codului de Guvernanţă Corporativă.

Demersurile Asociatiei pornesc de la premisa ca administratorul independent aduce ȋncredere tuturor acţionarilor şi investitorilor potenţiali prin poziţia sa echidistantă, contribuind la guvernanţa echilibrată, etică şi eficientă a companiei. Administratorul independent este chemat să ȋmbunătăţească relaţiile dintre părţile implicate: acţionari, Consiliul de Administraţie, management, angajaţi, bănci, să susţina crearea unor mecanisme eficiente de control intern, să rezolve conflictele, să ȋmbunătăţească transparenţa deciziilor şi să contribuie la crearea unui climat constructiv la nivelul Consiliului de Administraţie.

Mai multe informaţii despre Asociaţia Administratorilor Independenţi (AAI) sunt disponibile la: www.administratorindependent.ro

Contact: Angela Ene, Președinte, Membru Fondator
Email: angela.ene@administratorindependent.ro
Mobil: 0722 609 121


Ultima actualizare: 31 Decembrie 2017 10:00:17